Te interesează ...

Micul Ghiocel

Kit de mărțișoare pentru copii

Am creat Micul Ghiocel din dorința unui viitor în care frumoasa tradiție a Mărțișorului este păstrată și transmisă de la o generație la alta. Cea mai bună cale prin care putem face asta este prin educație și de aceea, proiectul a fost gândit special pentru școli și grădinițe. Cu ajutorul lui Ghiocel, copiii vor învăța despre tradiția mărțișorului și vor putea crea chiar ei mărțișoarele pe care le oferă mamelor, bunicilor și educatoarelor.
Fiecare kit conține toate elementele necesare pentru crearea a cinci mărțișoare purtabile, iar copiii își pot manifesta creativitatea prin desen și scris pe mărțișoare, felicitări și plicuri. Ne-am dorit să creăm un ajutor real pentru toți educatorii și profesorii în cadrul orelor de lucru manual sau desen dedicate mărțișorului.

Dacă ești un părinte care își dorește să aducă acest kit în clasa copilului său, poţi descarca şi arăta profesorilor şi educatorilor, prezentarea de aici:

Pentru transportul gratuit la comenzile colective (peste 50 de kituri) făcute de școli și grădinițe, vă rugăm să folosiți formularul de la finalul acestei pagini.

Pentru comenzi mai mici, produsul se găsește AICI.

Formular comandă

buc.